La 14 martie 2024, în sala de ședințe a Consiliului Raional Leova s-a desfășurat Seminarul instructiv-metodic cu genericul ,,Retrospectiva potențialului cultural al raionului Leova”.
La eveniment au participat 30 de specialiști din instituțiile de cultură( directori ai caselor de cultură și conducători ai formațiilor cu titlul ,,model”).
Seminarul a fost organizat de către Direcția Cultură, Turism, Tineret și Sport, fiind moderat de dna Nelea Cioroi, specialistă principală din cadrul direcției, care a prezentat prin intermediul imaginilor o scurtă biografie a dirijorului, compozitorului, violonistului și folcloristului Dumitru Blajinu. În acest context, au fost oferite îndrumări pe marginea alegerii repertorilului. Dat fiind faptul că anul 2024, la propunerea CNCPPCI, este numit Anul Dumitru Blajinu, dna Cioroi a propus ca în repertoriul activ al formațiilor folclorice și al orchestrei de muzică populară și dans ,,Pruteanca” să fie incluse și căntece culese, compuse de d. Blajinu, supranumit și PATRIARHUL FOLCLORULUI.
Activitatea desfășurată a avut ca obiectiv primordial ,, promovarea și valorificarea potențialului cultural imaterial”. A fost prezentată o informație narativ – demonstrativă despre realizările activității instituțiilor culturale /colectivelor artistice obținute pe parcursul a. 2023.
Tot aici s-au pus în discuție obiectivele și condițiile de participare în cadrul festivalului regional al colectivelor de teatru de amatori, eveniment la care, din start, s-au înregistrat pentru participare deja 6 colective.
Parlamentul Republicii Moldova
http://parlament.md/
http://gov.md/
Președinția Republicii Moldova
http://www.presedinte.md/
http://cancelaria.gov.md/
http://date.gov.md/
Centrul de Guvernare Electronică
http://egov.md/ro
Registrul de Stat al Actelor Locale
http://actel