La data de 04 iunie 2024, Asociația pentru Promovarea Antreprenoriatului (APA) a lansat proiectul „Igiena comunitară pentru o societate sănătoasă". Proiectul urmează a fi implementat până în luna noiembrie 2024 și este finanțat din mijloacele fondului măsurilor de profilaxie și prevenire a riscurilor de îmbolnăvire a Companiei Naționale de Asigurări în Medicină (CNAM).
Gazda evenimentul de lansare a Campaniei „Igiena comunitară pentru o societate sănătoasă", a fost Liceul Teoretic ,,Mihai Eminescu” din orașul Leova, la care a participat președintele raionului Nicolae Popa, șefa Direcției Învățământ Aliona Carafizi, directorul L.T. ,,Mihai Eminescu” Stanislav Lozan, cadrul profesoral al instituției, invitați și desigur elevi, cei care cu măiestrie au prezentat prin dans un spectacol inedit.
Implementarea proiectului urmărește scopul îmbunătățirii calității vieții prin consolidarea cunoștințelor ce țin de de igienă personală/ comunitară, dar și atingerea obiectivului de extindere a nivelului de profilaxie, dar și diminuare a răspândirii bolilor prin informarea și educarea copiilor preșcolari, elevilor, maturilor, cu atenție sporită asupra păturilor defavorizate.
În cadrul proiectului Asociația pentru Promovarea Antreprenoriatului (APA), își propune organizarea și desfășurarea a mai multe activități:
- seminare de instruire cu tematici referitoare la igiena comunitară;
- demonstrații practice cu suportul Laboratorului Distracțiilor științifice, care oferă soluții la problemele complexe la tema ,,Bacterii, sau de la ce a început viața”;
- concurs de postere și pictură cu tematica ’’Elevi sănătoși, Școală Sănătoasă/ Salvează vieți/ Spălăm și igienizăm”, activitate axată pe promovarea conștiintizării necesității respectării regulilor de igienă personală
Toate activitățile planificate vor fi realizate de către membrii Asociației pentru Promovarea Antreprenoriatului (APA), cu implicarea elevilor, profesorilor, preșcolarilor din raionul Leova.
Consiliul Raional Leova salută inițiativa Asociației pentru Promovarea Antreprenoriatului (APA), deoarece prin activitățile desfășurate vor fi sensibilizați toți cei implicați la adaptarea unui mod de viață sănătos prin aplicarea regulilor de igienă personală și comunitară pentru mediu sănătos.
Parlamentul Republicii Moldova
http://parlament.md/
http://gov.md/
Președinția Republicii Moldova
http://www.presedinte.md/
http://cancelaria.gov.md/
http://date.gov.md/
Centrul de Guvernare Electronică
http://egov.md/ro
Registrul de Stat al Actelor Locale
http://actel