Prima pagină  »  Noutăţi și evenimente
Noutăţi și evenimente
Ședinţa extraordinară a Consiliului raional Leova din 12 septembrie 2019.
Publicat: 12.09.2019   

  În conformitate cu art. 45 (3) al Legii privind APL nr. 436-XVI din 28.12.2006 şi a dispoziţiei preşedintelui raionului nr.176, din 06.09.19, la data de 12.09.2019, orele 10-00, în sala mare de ședințe Consiliului Raional sa convocat în ultimă ședință din prezentul mandat, prezidată de consilierul raional, dl Vladimir Ivasico. 

  Conform Dispoziției Președintelui nr. 176 din 06.09.2019 pe ordinea de zi au fost incluse spre examinare 12 proiecte de deciziisuplimentar s-au  propus spre examinare încă o chestiune. 

     Unele dintre chestiunile examinate și aprobate au fost: 

      - Cu privire la nivelul de pregătire a economiei şi sferei sociale a raionului      către perioada de toamnă - iarnă 2019 – 2020.

Raportor: Ilie Condrea, șeful Direcției Economie, Dezvoltarea Teritoriului și Atragerea Investițiilor

   - Cu privire la reorganizarea Școlii Primare–Grădiniță din s. Romanovca în Grădiniță.

Raportor : Alexandru Gospodinov, şef Direcţia Învăţământ

 - Cu privire la transmiterea rețelelor și echipamentului electric în proprietate ÎCS  „RED Union Fenosa" SA.

Raportor: Ion Gudumac, președintele raionului

 - Cu privire la aprobarea  tarifului pentru energia termică pe biomasă.

Raportor: Ion Plămădeală, vicepreşedintele raionului Leova.

 - Cu privire la transmiterea în comodat a unor bunuri imobile. 

Raportor: Ion  Gudumac, preşedintele raionului Leova

 - Cu privire la stabilirea taxei pentru studii în Școala de Arte ,,Petru și Ion Teodorovici”or.Leova.

Raportor : Mihai Suruc, şeful Secţiei Cultură, Turism, Tineret şi Sport.

 - Cu privire la acordarea scutirii de plată pentru studii la Şcoala de Arte „Petru şi Ion Teodorovici” pentru anul de studii 2019- 2020.

Raportor : Mihai Suruc, şeful Secţiei Cultură, Turism, Tineret şi Sport.

 - Cu privire la numirea în funcția publică de conducere în legătură cu împlinirea vârstei de 63 ani a dlui Suruc Mihail, șef SCTTS.

Raportor: Ion  Gudumac, preşedintele raionului Leova

 - Cu privire la aprobarea Planului Local de Acțiuni privind Eficiența Energetică.

Raportor: Tatiana Gaidamut, specialist superior în cadrul Direcției Economie, Dezvoltarea Teritoriului și Atragerea Investițiilor

 -  Cu privire la desfăşurarea controlului medical şi trecerea în evidenţă militară

 a tinerilor  născuţi în a. n. 2004 din raionul Leova.

Raportor: Vladimir Barcari, şeful  Secţiei Administrativ - Militare LDP Leova

 - Cu privire la modificarea bugetului raional pe anul 2019.

Raportor: Maria Dubceac, şeful Direcţiei Finanţe.

 

      




Alte Noutăţi și evenimente

Publicat: 30.06.2020   
În ultuma duminică a lunii curente - 28 iunie 2020, toată țara a sărbătorit Ziua Națională a Portului Popular. Costumul popular, zis și tradițional, dintotdeauna a fost și este un mijloc de comunicare, pentru a transmite în mod elocvent mesaje de mare încărcătură semorfică. Citeşte mai mult...
Publicat: 25.06.2020   
Astăzi, în incinta Bibliotecii Publice Raionale „Valeriu Matei” din orașul Leova, a fost lansată expoziția de fotografii cu genericul „Expoziție offline despre mediul online, sau cum putem preveni abuzul sexual onaine față de copii” dedicată Zilei europene pentru protecția copiilor împotriva exploatării sexuale și a abuzului sexual, marcată anual la data de 18 noiembrie. Citeşte mai mult...
Publicat: 25.06.2020   
În conformitate cu prevederile Legii nr.436 – XVI din 28.12.2006 privind Administraţia Publică Locală, Regulamentul de constituire şi funcţionare a Consiliului Raional Leova aprobat prin decizia nr. 1.6 din 22.11.2019, Dispoziția președintelui raionului nr.114 din 15 iunie 2020 ,,Cu privire la convocarea şedinţei ordinare a Consiliului Raional” și în baza Programului de activitate al Consiliului pentru anul 2020, la data de 25 iunie 2020 Consiliul Raional Leova sa convocat în ședință ordinară. Citeşte mai mult...
Publicat: 25.06.2020   
La data de 23 iunie, curent, cu prilejul zilei profesionale „Ziua funcţionarului public”, care este sărbătorită anual la data de 23 iunie, Consiliul Raional Leova a organizat un eveniment festiv, la care a participat președintele raionului, dl Nicolae PRIȚCAN, vicepreședinții raionului, dna Aliona BRICIAG, dna Rodica HASAN, reprezentanţi ai subdiviziunilor din cadrul Consiliului raional și șef-adjunct al Oficiului Teritorial Hîncești al Cancelariei de Stat, dna Tatiana PANFILI. Citeşte mai mult...
Publicat: 22.06.2020   
La data de 22 iunie, curent, președintele raionului, dl Nicolae Prițcan a convocat în ședință de lucru Comisia raională pentru Situații Excepționale. Citeşte mai mult...
Publicat: 21.06.2020   
An de an, în a treia duminica a lunii iunie marcăm ,,Ziua profesională a Lucrătorului Medical și a Farmacistului”. Citeşte mai mult...
Publicat: 15.06.2020   
În dimineața zilei de astăzi, președintele raionului, dl Nicolae Prițcan, vicepreședintele raionului, dna Aliona Briciag, secretarul Consiliului raional, dna Elena Copoț, aparatul președintelui raionului și direcțiile din subordinea Consiliului raional, au depus flori la bustul marelui poet al literaturii noastre, Mihai Eminescu, pentru a-i aduce un omagiu cu prilejul celor 131 de ani de la trecerea în neființă. Citeşte mai mult...
Publicat: 05.06.2020   
La data de 04 iunie curent, președintele raionului, dl Nicolae Prițcan a convocat în ședință de lucru Comisia raională Extraordinară de Sănătate Publică. Citeşte mai mult...
Publicat: 30.05.2020   
La data de 28 mai, curent, președintele raionului, dl Nicolae Prițcan a convocat în ședință de lucru Comisia raională Extraordinară de Sănătate Publică și Comisia raională pentru Situații Excepționale. Citeşte mai mult...
Publicat: 30.05.2020   
La data de 29 mai 2020, în vederea soluționării problemelor existente și pentru a facilita procesul de implementare a proiectelor, membrii Comitetului Director Local (CDL) al proiectului „Modernizarea serviciilor publice de alimentare cu apă și canalizare a localităților din raionul Leova”, s-au întrunit online într-o ședință lucru. Citeşte mai mult...
Publicat: 22.05.2020   
La data de 21 mai 2020, președintele raionului, dl Nicolae Prițcan a convocat în ședință Comisia raională Extraordinară de Sănătate Publică. La ședință au fost invitați șefii Centrelor de Sănătate din subordinea Consiliului raional și primarii localităților raionului. Citeşte mai mult...
Publicat: 22.05.2020   
Astăzi, 22 mai 2020, Agenția de Dezvoltare Regională Sud, în calitate de autoritate contractantă, a desfășurat deschiderea ofertelor în cadrul licitațiiilor internaționale privind achiziționarea lucrărilor de construcție în cadrul proiectelor de asigurare cu infrastructură de apă și canalizare, cu finanțare din sursele Uniunii Europene. Citeşte mai mult...
Publicat: 19.05.2020   
La data de 18 mai 2020, președintele raionului dl Nicolae Prițcan a convocat în ședință de lucru Comisia pentru Situații Excepționale și Comisia Extraordinară de Sănătate Publică a raionului Leova. Membrii comisiilor au examinat efectele măsurilor întreprinse asupra procesului de răspândire a epidemiei în raionul Leova, situația privind răspândirea infecției COVID-19 în raion, Hotărârile nr.10 și nr.11din 15.05.2020 a Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică. Citeşte mai mult...
Publicat: 18.05.2020   
Astăzi, președintele raionului Leova, dl Nicolae Prițcan a participat la ședință de lucru prezidată de Premierul Ion Chicu. La ședință au participat președinții raioanelor Republicii Moldova. Scopul ședinței a fost examinarea evoluției situației epidemiologice în raioanele țării, impactul economic al restricțiilor impuse pentru a preveni răspândirea infecției, efectele secetei hidrologice. Citeşte mai mult...
Publicat: 18.05.2020   
La data de 18 mai 2020 compozitorul și interpretul Petre Teodorovici ar fi împlinit 70 de ani, cu acest prilej în orașul Leova a fost organizată depunere de flori la basorelieful fraților Teodorovici. La eveniment a participat conducerea raionului. Citeşte mai mult...
Publicat: 16.05.2020   
Inspectoratul General al Poliției (IGP) implementează în prezent “Strategia de dezvoltare a Poliției 2016-2020”. Pentru realizarea acesteia, în 2017 Guvernul Republicii Moldova a semnat cu Uniunea Europeană acordul de finanțare „Suport pentru reforma Poliției”. Citeşte mai mult...
Publicat: 11.05.2020   
Astăzi, președintele raionului dl Nicolae Prițcan a convocat în ședință de lucru Comisia pentru Situații Excepționale și Comisia Extraordinară de Sănătate Publică a raionului Leova. Citeşte mai mult...
Publicat: 10.05.2020   
La data de 09 mai 2020, Republica Moldova a comemorat cea de-a 75-a aniversare a sfârşitului celui de-al Doilea Război Mondial. Citeşte mai mult...
Publicat: 07.05.2020   
La data de 06 mai 2020, dna Rodica HASAN, vicepreședintele raionului și dl Nicolae TOMȘA, șeful Direcției Agricultură Relații Funciare și Mediu au participat la o ședință on-line organizată de Ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, dl Ion PERJU, cu responsabilii direcțiilor agricole raionale, pentru a discuta despre situația suprafețelor și culturilor agricole, după precipitațiile meteo înregistrate săptămâna trecută, inclusiv, în contextul condițiilor meteorologice înregistrate în anul curent, în special seceta hidrologică urmată de înghețuri și ploi cu grindină. Citeşte mai mult...
Publicat: 06.05.2020   
Astăzi, 06 mai 2020, dl Nicolae Prițcan, președintele raionului a convocat ședința de lucru a Comisiei raionale Extraordinare de Sănătate Publică și a Comisiei raionale pentru Situații Excepționale în format restrâns Citeşte mai mult...

1 - 20 din 532

LEOVA ÎN IMAGINI
Vezi galeria foto
© 2020 Consiliul Raional Leova - Republica Moldova
Toate drepturile rezervate
Elaborat de MoldData

 

PAGINA ÎN SUS

Total vizitatori unici: 90815   Total ieri: 208   Total azi: 136